Dinamo, întăriri pentru Supercupă: transferă un Kone alb!** Ce țintă din Serie A mai are Bonetti

Dinamo, întăriri pentru Supercupă: transferă un Kone alb!** Ce țintă din Serie A mai are Bonetti
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Mai am nevoie de doi fundași și de doi mijlocași”, declara Dario Bonetti imediat după meciul pierdut de Dinamo sâmbătă, cu 2-0, în fața lui Neftci Baku. Iar jumătate din dorința tehnicianului italian este pe punctul de a se îndeplini chiar în zilele următoare, când la București vor sosi Edgar Alvarez și Boris Galchev. Pe 14 iunie, ProSport anunța în exclusivitate interesul lui Dinamo pentru Alvarez, iar faptul că hondurianul evoluează și pe poziția de mijlocaș dreapta, acolo unde „câinii” au serioase probleme mai ales după accidentarea lui Strătilă, a făcut ca negocierile să fie grăbite. Astfel, oficialii din „Ștefan cel Mare” au bătut palma cu Palermo pentru jucătorul care evoluează în Serie A din 2004, urmând ca acesta să vină în zilele următoare în România pentru a semna cu echipa antrenată de Bonetti.

Galchev, noul Kone

Pe lângă Alvarez, Dinamo este foarte aproape să-l achiziționeze și pe Boris Galchev, mijlocașul la închidere al celor de la ȚSKA Sofia. Discuțiile dintre șefii „câinilor” și Dario Bonetti privind acoperirea acestui post datează încă dinaintea plecării echipei în cantonamentul din Austria. Atunci, una dintre condițiile obligatorii pe care antrenorul peninsular le-a pus a fost păstrarea la echipă a lui Djakaridja Kone sau, dacă nu este posibil acest lucru, aducerea unui mijlocaș defensiv care să se ridice la nivelul burkinabezului. Cum Kone nu a semnat prelungirea, alb-roșii s-au reorientat către Galchev, oferindu-l la schimb pe Michel Platini și o sumă de bani, în jurul a 50.000 de euro, către conducerea sofioților. Inițial, trecerea atacantului brazilian înapoi la echipa de la care a venit în iarnă părea greu de realizat, întrucât bulgarii aveau să-i plătească unele restanțe salariale, dar într-un final părțile s-au pus de acord, urmând acum doar ca Boris să vină la București pentru a semna contractul.

151 de meciuri în Serie A a strâns hondurianul Alvarez începând cu 2004, pentru Roma, Bari, Livorno, Cagliari, Messina și Palermo

29 de meciuri și două goluri a bifat în ultimul sezon Galchev pentru ȚSKA în prima ligă a Bulgariei

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×